Concursul Naţional „Made for Europe”

 

          În data de 25 martie 2016, în Amfiteatrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj s-a desfăşurat Concursul Naţional „Made for Europe”, ediţia a X-a, faza judeţeană, concurs lansat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele comunitare din domeniul educaţiei şi formării profesionale. În competiţie s-au înscris elevi de la 17 unităţi de învăţământ (14 din Craiova, două echipe au fost de la Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” din Segarcea, iar Şcoala Gimnazială din Ghindeni a participat cu un proiect, cel care a luat şi laurii).

Au fost prezentate programe din diverse direcţii, de la „Pregătirea la standarde europene a specialiştilor în domeniul calculatoarelor”, trecând prin „Dezvoltarea competenţelor profesionale ale asistenţilor medicali în context european”, „Firma de exerciţiu, startul tău în antreprenoriat” sau „Dezvoltarea competenţelor mecanicilor agricoli prin pregătire practică la standardele europene” până la „Open Doors for Non Formal”.

         Cristi Tudor Alexandrescu, elev în clasa a VIII-a, a prezentat filmul educativ „National Identity in Europe”, realizat de un alt elev al clasei a VIII-a, Raul Anuța.

Filmul prezintă activitatea în eTwinning a partenerilor din cadrul proiectului Erasmus+ ”Open Doors for Non Formal” şi a primit, din partea celor 80 de elevi prezenţi la jurizare, Premiul de Popularitate. Mai mult, cu aceeaşi producţie s-a obţinut şi Premiul I, pe aceeaşi treaptă a podiumului fiind prezent şi Liceul Tehnologic Special „Beethoven” Craiova, prin tânăra  Cristina Preda, care a prezentat, în cadrul Proiectului „Programul Erasmus +, Mobilităţi VET”, produsul „Accesorii evenimente: nunţi, botez etc.”.

Locul al II-lea a fost ocupat de Liceul „Charles Laugier” Craiova (material didactic prezentat de Daniela Berci, având ca temă Primul Război Mondial) şi de Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica”, prin asociaţia cu acelaşi nume, din Craiova (Silviu Strîmbeanu, cu Pantomimă). Cea de-a treia poziţie a podiumului a fost ocupată de Şcoala Gimnazială „Ion Ţuculescu” din Craiova  (Gabriel Cătălin Preda, cu o producţie IT) şi de Colegiul Naţional Economic „Gh. Chiţu” (Valentin Mihai Nica – cu prezentarea unui poster prin care se vorbeşte de accesul la şcoală pentru fiecare dintre copii).

 

Aşteptări mari de la „naţională”

 

Fiind la cea de-a X-a ediţie, concursul s-a bucurat de succes. „Suntem foarte mulţumiţi că am avut atâţia participanţi. Vom merge, în aprilie, la faza naţională, care va avea loc la Satu Mare. Anul trecut, la etapa naţională am obţinut trei premii şi sunt convinsă că şi în acest an vom avea succes. Sunt atâţia copii talentaţi şi care trebuie puşi în valoare, de aceea îi susţinem în demersurile lor, la fel ca şi pe profesorii care îi îndrumă. În ceea ce-l priveşte pe Cristi Alexandrescu, de la Ghindeni, este un tânăr extrem de talentat, despre care sunt sigură că vom mai auzi”, a declarat prof. Ani Drăghici, inspector şcolar pentru Proiecte Educaţionale în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.